close

15 Cadouri pentru copilul tau

Dacă tot e 1 iunie, hai să vorbim despre cadouri pe care i le poți face copilului tău. Nu contează cât de mare e bugetul tău sau ce preferințe are copilul, ci trebuie doar să investești timp. Nu știu cât de ocupat ești, dar indiferent de programul tău, timp pentru fiul sau fiica ta trebuie să îți faci. Mereu ne plângem că nu avem timp și totuși mereu facem lucruri care nu ne ajută și la care putem renunța. Așa că renunță la o activitate și du-te și petrece timp cu copilul tău. Uite 15 idei de „cadouri” care îi vor fi foarte utile și nu le va pierde, uita sau strica.

timp-cu-copiii-683x1024 15 Cadouri pentru copilul tau
  1. Atenția ta – dacă spui că o să petreci timp cu el atunci, lucru cel mai important pe care i-l poți oferi e toată atenția. Ascultă-l în totalitate când vorbește cu tine și lasă telefonul sau alte treburi deoparte.
  2. Iubire – deoarece cu toții avem nevoie să știm că suntem iubiți și apreciați, mai ales un copil.
  3. Încurajări – cuvintele pe care i le spui sunt foarte importante. E important pentru el să simtă că ai încredere în el. Astfel va crede și el în forțele sale. Cuvintele pot să creeze sau să distrugă, așa că alege-le cu grijă.
  4. Onestitate – va fi sincer cu tine și cu ceilalți dacă tu vei fi sincer cu el. E important ca onestitatea să fie o valoare a familiei voastre și la rândul său va fi un adult sincer și mai împăcat cu sine.
  5. Disciplina – trebuie să-l lași să fie liber, dar și să urmeze niște reguli. Cum găsești echilibrul? Stabilește de la început câteva reguli principale pe care să știe că trebuie să le urmeze. Fii consistent și oferă-i recompense, felicită-l când urmează aceste reguli, așa încurajezi comportamentele pozitive.
  6. Dreptate – de multe ori viața nu e corectă. Tu învată-l să distingă ce e corect și să acționeze când vede o nedreptate. Prea multă lume stă deoparte și nu acționează.
  7. Optimism și încredere – la ce te ajută să ai o gândire negativă? Optimismul și încrederea merg mână în mână. Încearcă să gândești optimist chiar și când dai peste dificultăți. Va învăța multe de la tine fără să fie nevoie să spui ceva (prin exemplul pe care i-l dai). Persoanele încrezătoare și optimiste pot schimba lumea. Avem nevoie ca viitoarele generații să fie astfel.
  8. Stimă de sine –  aceasta îți are fundamentele în copilărie. O stima de sine ridicată începe de la încrederea, iubirea și susținerea părinților și a celor apropiați.
  9. Stabilitate – o atmosferă de stabilitate îl va ajuta foarte mult în viitor. E esențial pentru copil să-și știe locul și rolul în familie, să știe că poate conta pe părinții săi.
  10. Libertatea de a face greșeli – va mai pica (la propriu și la figurat), se va împiedica, va sparge ceva, va spune ce nu trebuie, când nu trebuie, dar e normal. Trebuie să exploreze, să experimenteze și să descopere singur. Tu va trebui să îi explici ce a greșit și cum să facă bine data viitoare, să îi arați că îl înțelegi, să ai răbdare și să fii lângă el când va avea nevoie de tine.
  11. Provocări – încurajează-l să viseze, să aibă scopuri mari. Va ajunge mai departe decât și-a propus și poate chiar mai departe decât credeai tu. Lasă-l să te surprindă cu lucruriile pe care e capabil să le realizeze singur. Odată ce ai stabilit o fundație solidă, va fi pregătit să treacă peste orice provocare.
  12. Simțul umorului – râdeți împreună. Mult! Fiindcă suntem prea serioși și încruntați. Da, știu fiecare are problemele sale, tocmai de aceea trebuie să te distrezi și să râzi cât mai mult.
  13. Învățare continuă – hrănește-i curiozitatea și învățați lucruri noi împreună. Învățarea nu se termină niciodată, nici când e vacanță, nici după ce terminăm școala. Ajută-l să înțeleagă asta și să iubească să descopere și să învețe mereu.
  14. Voință – va determina succesul pe care îl va avea în viață. Incurajează-l când vrea să facă lucruri noi sau când își face planuri. Astfel, va dori mereu să facă lucruri, nu doar pentru că i se cere.
  15. Creativitate – va avea nevoie de ea în orice domeniu, așa ca nu i-o îngrădi.

Uneori ne așteptăm să vedem comportamente și trăsături la copii, dar noi nu le avem. Fiecare dintre lucrurile de mai sus trebuie mai întăi să le cultivăm noi și apoi prin exemplul propriu, copilul le va prelua. Poarte nu imediat, dar cu siguranță va copia comportamentele tale fără să îți dai seama sau să vrei și vei vedea asta peste ani.

Bucură-te de familia ta, ai grijă de ea și prețuiți momentele petrecute împreună!

1-300x251 15 Cadouri pentru copilul tau
Tags : cadoucadouri pentru copilZiua copilului

8 Comments

  1. Chiar ma asteptam sa gasesc in articolul acesta o gramada de jucarii sau locuri in care se gasesc multe locuri de joaca, insa m-ai surprins intr-un mod foarte placut. Imi place mult articolul tau!

  2. Imi plac mult aceste cadouri, ar fi bine daca le-am darui zilnic celor din jur. Initial, dupa titlu m-am gandit la carti si jucarii, si tare ma bucur ca nu au fost cadouri materiale.

Leave a Response